Prison Break

Seria TV "Prison Break"

2005 - 2017. Acţiune & Aventuri, Crimă, Dramă.

Wentworth Miller, Dominic Purcell, Sarah Wayne Callies, Paul Adelstein, Rockmond Dunbar, Robert Knepper, Amaury Nolasco, Inbar Lavi, Augustus Prew, Mark Feuerstein

Serialul prezintă povestea intrigantă a lui Michael Scofield, interpretat de seducătorul Wentworth Miller, care înscenează jaful unei bănci pentru a ajunge în aceeași închisoare în care se află fratele său mai mare, Lincoln Burrows (Dominic Purcell). Așteptându-și rândul pentru scaunul electric după condamnarea în cazul unei crime pe care nu a comis-o, Lincoln se trezește coleg de închisoare cu fratele lui, în penitenciarul Fox River. Michael pune în aplicare, pas cu pas, un plan elaborat de evadare pentru el și fratele sau. Povestea se complică atunci când la mijloc intervin interese financiare și politice, dar și conspirații guvernamentale.

Trailer serial "Prison Break"

Liste in care apare Prison Break:

Descopera listele in care apare Prison Break si cate voturi si pe ce pozitii se gaseste.